Tratamentul chirurgical al bolilor retiniene

Retina reprezintă stratul nervos care acoperă polul posterior al globului ocular, ce conţine celulele vizuale capabile să transforme informaţiile vizuale în impulsuri nervoase. Aceste impulsuri, transmise de-a lungul fibrelor nervoase care alcătuiesc nervul optic sunt apoi analizate de cortexul vizual şi redate sub formă de imagini vizuale. Celularitatea şi stratificarea extrem de riguroasă a retinei, afişează o arhitectonică deosebit de regulată, care influenţează cele mai mici caracteristici ale imaginilor vizuale, atât în ceea ce priveşte mărimea, dar şi culoarea, mişcarea sau aprecierea dimensiunilor obiectelor. Din acest motiv, modificarea structurală a retinei se însoţeşte de afectarea capacităţii vizuale a ochiului, care este în foarte multe boli ireversibilă, mai ales în lipsa unui tratament rapid şi adecvat. Există o mulţime de boli ale retinei, de cauze foarte diferite, al căror tratament este numai chirurgical.

Dezlipirea de retină este o boală gravă care poate evolua până la pierderea totală a vederii ochiului respectiv, ce constă în detaşarea retinei de pe faţa posterioară a globului ocular. Se produce ca urmare a unei rupturi retiniene, survenite după un traumatism, un efort fizic intens, şi are drept factori favorizanţi miopia, intervenţiile chirurgicale anterioare, infecţiile intra-oculare, diabetul zaharat, etc. Decolarea retinei se extinde progresiv, prin formarea de membrane în interiorul ochiului care vor tracţiona suplimentar retina şi vor produce dezlipirea totală.

Retinopatia diabetică reprezintă o altă afecţiune oculară serioasă, apărută în timpul evoluţiei diabetului zaharat. Poate evolua cu dezvoltarea unor hemoragii şi vase anormale de sânge pe suprafaţa retinei care pot produce complicaţii grave cum ar fi hemoragiile şi membranele vitreo-retiniene, dezlipirea de retină, glaucomul neovascular, ce conduc la pierderea totală a vederii ochiului respectiv.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă (DMLV) este, în prezent, principala cauză de afectare ireversibilă şi severă a vederii la persoanele vârstnice. Se datorează unui fenomen de îmbătrânire al retinei în porţiunea sa centrală, numită maculă, cu reducerea vederii centrale. Exista două forme de degenerescenţă maculară, iar de obicei sunt afectaţi amândoi ochii. Degenerescenţa maculară uscată, forma cea mai frecventă, care evoluează cu atrofia lentă a straturilor retinei. Degenerescenţa maculară umedă (exudativă) este mai rară, (10% din cazuri) şi poate produce, în câteva săptămâni, leziuni permanente ale maculei. Apare prin dezvoltarea unei membrane sub- sau intra-retiniene, însoţită de vase anormale de sânge, care prin sângerări frecvente, determină degradarea rapidă şi severă a vederii centrale.

Tratamentul acestor afecţiuni este chirurgical, constând în tehnici specifice fiecărei afecţiuni, iar alegerea tipului de intervenţie sau a anesteziei (generale sau locale) depinde de caracteristicile şi complicaţiile bolii respective. Intervenţiile chirurgicale pot decurge sub anestezie locală sub formă de instilaţii (picături) sau injecţii peri-oculare, ceea ce ne permite efectuarea lor în regim ambulatoriu (fără internare).

Centrul de chirurgie oftalmologică ONIOPTIC are în dotare cel mai modern echipament produs de către firma americană Alcon SUA, numit CONSTELLATION, datorită căruia pot fi efectuate intervenţii chirurgicale după metode operatorii de o mare acurateţe. Acest sistem, lansat pe piaţa mondială la sfârşitul anului 2009, stabileşte un nou standard din punct de vedere al controlului intra-operator, oferind un nivel de performanţă ridicat, prin combinarea avantajelor date de viteza de lucru foarte mare, controlul intra-operator al presiunii intraoculare, sistemului de endo-iluminare cu xenon şi a laserului endo-ocular. Prin utilizarea unor seturi speciale de instrumentar de chirurgie vitreo-retiniană, intervenţiile chirurgicale pot fi efectuate prin incizii oculare foarte mici (sub 0.45 mm), care nu mai necesită sutură şi permit o vindecare foarte rapidă, fără internare sau măsuri speciale postoperatorii. Microscopul operator Leica F40, echipat cu sistem automatizat pentru vizualizarea retinei (BIOM), este cea mai modernă variantă de vizualizare intraoculară şi retiniană, oferind posibilitatea redării intervenţiilor chirurgicale pe monitor şi înregistrare pe DVD.

Astfel, dorim să venim în sprijinul pacienţilor noştri, prin oferirea unor servicii de calitate şi complexitate crescută, într-un sistem integrat, pentru găsirea unei soluţii cât mai eficiente la orice afecţiune oculară.

Dr. Preoteasa Dana
Medic primar oftalmolog, doctor în ştiinţe medicale,
Centrul de chirurgie oftalmologică ONIOPTIC, Craiova

Tratamentul chirurgical al bolilor retiniene

Programează-te

pentru a beneficia de servicii oftalmologice de excepție