Terapia afecţiunilor degenerative oculare

Odată cu creşterea speranţei de viaţă se observă o creştere a incidenţei bolilor oculare legate de vârstă: cataracta senilă, degenerescenţa maculară senilă, retinopatia diabetică, glaucomul. Ca urmare, cercetările actuale se îndreaptă spre mijloace variate de a opri sau diminua procesul de îmbătrânire oculară, iar combinaţiile medicamentoase cu vitamine şi minerale care-şi manifestă activitatea antioxidantă par a fi promiţătoare în patologia oculară legată de vârstă.

Apariţia şi producerea acestor boli pare a se datora producerii de radicali liberi în aceste ţesuturi oculare a căror afectare reprezintă cauze majore de scădere a vederii pe întreaga planetă. Structurile celulare care suferă sub acţiunea radicalilor liberi sunt proteinele, acizii nucleici, membranele celulare, epiteliul pigmentar retinian şi ţesutul cristalinian. Radicalii liberi conţin un electron nepereche şi încearcă să-şi înlocuiască electronul pierdut atacând alte molecule. Aceasta produce o nouă moleculă lipsită de un electron şi deci se formează un nou radical liber, cu producerea unei reacţii în lanţ ce erodează membrana celulară şi conduce la dezintegrarea celulei. Procesul de activare al formării radicalilor liberi este generat de către expunerea la radiaţii luminoase cu energie înaltă, dar şi procese metabolice normale. Lumina albastră, atât cea solară, cât şi cea de interior, induce stress oxidativ şi formarea de radicali liberi în organelle expuse la lumină, cum ar fi ochii şi pielea. Cristalinul, care focalizează lumina solară pe retină, suferă un proces de oxidare care are drept rezultat formarea cataractei, în ţările însorite expunerea la lumina solară reprezentând un factor de risc pentru această boală. Când puterea de inactivare a agenţilor defensive normali este depăşită, aceste forme înalt reactive de oxigen pot oxida acizii graşi nesaturaţi prezenţi în membrane şi în lipozomi, precum şi enzimele angajate în producţia de energie şi menţinerea balanţei electrolitice. Celulele fotoreceptoare din retină sunt supuse cel mai mult riscului oxidativ, datorită concentraţiei crescute de acizi graşi polinesaturaţi în membrana externă a segmentului fotoreceptorilor.

Antioxidanţii, care reduc pericolul oxidativ în organismele vii, reprezintă unii din agenţii farmacologici potenţiali capabili să combată astfel de condiţii. Ei au rolul de a reacţiona rapid cu oxigenul molecular şi radicalii liberi prin acumulare în lipoproteine plasmatice, membranele celulare şi grăsimile din depozite unde actionează ca protector pentru astfel de componente. Dintre combinaţiile antioxidante standardizate cu utilizare oftalmologică sunt carotenoizii mixti, precum şi alte substanţe antioxidante cum ar fi zincul, seleniu, cupru, vitamina A.

Carotenoizii sunt fitonutrienţi prezenţi în fructe şi vegetale pe care plantele le sintetizează cu scopul de a se proteja de acţiunea substanţelor dăunătoare din mediu. Singura sursă de carotenoizi din organismul uman este cea alimentară, şi menţinerea unei concentraţii plasmatice este critică în menţinerea unui nivel adecvat în ţesuturi. Din clasa carotenoidelor fac parte betacarotenul, luteina, licopenul, alfa-carotenul, zeaxantina. Sursele cele mai importante de carotenoizi, în special luteina şi zeaxantina sunt: gălbenuşul de ou, cereale, kiwi, struguri, dovleac, ardei, spanac, lobodă, broccoli.

Dintre multitudinea carotenoizilor prezenţi în alimentaţie, retina umană acumulează selectiv numai doi: luteina şi zeaxantina, concentraţia acestora fiind cea mai crescută în maculă. Luteina este un antioxidant deosebit de puternic, cu rol în inhibarea oxidarii grăsimilor, cu consecinţe deosebit de benefice îndeosebi la nivelul retinei şi cristalinului. Cercetările privind degenerarea maculei la vârste înaintate au arătat rolul protector al al acestei substanţe, administrarea zilnică a 6 mg de luteină scazând incidenţa degenerării maculei cu 43%.

Acidul ascorbic (vitamina C) şi tocoferolul (vitamina E) sunt antioxidanţi puternici, care elimină acţiunea radicalilor oxid, având rolul de a proteja cristalinul de pericolul oxidativ şi de a preveni formarea cataractei. Vitamina A, în afara activităţii antioxidante, are multe funcţii metabolice importante, fiind un component important al pigmentului interest în procesul vederii. Deficitul de vitamina A cauzează o pierdere a sensibilităţii celulelor retiniene specializate în percepţia stimulilor luminoşi.

Zincul, cuprul şi seleniul acţionează indirect ca antioxidanţi prin participarea în compoziţia unor enzime antioxidante endogene, care acţionează în capturarea radicalilor liberi apăruţi în urma reacţiilor foto-active, întârziind progresia degenerării maculei.

Terapia oculară trofică este una din cele mai recente achiziţii ale terapeuticii oftalmologice utilizate în tratamentul afecţiunilor degenerative. În prima decadă a secolului 21 antioxidanţii ar putea reprezenta ttratamentul principal a unei varietăţi largi de boli oculare, în special cele legate de vârstă, care , în prezent reprezintă o cauză majoră de orbire pe întreg globul. Pentru a avea însă rol benefic, aceste substanţe antioxidante trebuie să fie prezente în organism în doze bine stabilite şi echilibrate, firmele farmaceutice dezvoltând numerosae formule şi combinaţii.

Dr Dana Preoteasa
Medic primar oftalmolog,
Doctor în ştiinţe medicale
Centrul de chirurgie oftalmologică ONIOPTIC Craiova

Terapia afecţiunilor degenerative oculare

Programează-te

pentru a beneficia de servicii oftalmologice de excepție