Tratamente noi în degenerescenţa maculară senilă

 

Degenerescenţa maculară senilă este o boală oculară gravă, care determină scăderea permanentă şi definitivă a vederii centrale. Reprezintă principala cauză de afectare ireversibilă a vederii la persoanele adulte, peste 50 ani şi constă în apariţia unor leziuni la nivelul maculei, o zonă mică aflată în partea posterioară şi centrală a globului ocular. Macula are rol în vederea culorilor şi detaliilor obiectelor, foarte necesare în desfăşurarea unor activităţi ca cititul, condusul autovehiculelor şi recunoaşterea persoanelor. Intrucât degenerescenţa maculară nu afectează şi vederea periferică, nu se produce o orbire completă.

Împărţirea clasică în degenerescenţa maculară uscată şi umedă, este, în prezent, puţin depăşită, existând mai multe forme de boală care necesită tratamente diferenţiate şi specifice. Astfel, degenerescenţa maculară uscată, numită, în prezent atrofia geografică sau areolară a maculei evoluează cu atrofia lentă a straturilor retinei, beneficiind numai de un tratament de întreţinere cu antioxidanţi, care întârziere distrugerea celulelor nervoase din această regiune. Are, în general o evoluţie foarte lentă, pe parcursul mai multor ani şi, de cele mai multe ori, nu produce pierderi severe de vedere. 

Degenerescenţa maculară umedă, constă în dezvoltarea unei membrane subretiniene sau intraretiniene. Această membrană antrenează apariţia unor vase anormale de sânge, care, prin sângerări frecvente şi scurgere de lichid, cauzează înceţoşarea şi distorsionarea imaginilor. Dezvoltarea vaselor de sânge se datorează prezenţei în retină a unui “factor de creştere al endoteliului vascular (VEGF)”, care măreşte permeabilitatea vasculară, determinând extravazarea lichidelor în retină cu formare de edem, stimulează migraţia celulară şi inflamaţia. Cercetările medicale continue din ultimii ani, au condus la descoperirea unor medicamente care blochează apariţia acestui factor de creştere, numite anti-VEGF şi care injectate în cavitatea oculară, previn pierderea vederii şi cresc acuitatea vizuală. Pe piaţa românescă, singurul medicament aprobat pentru această afecţiune este Avastin-ul utilizat şi în tratamentul cancerului de colon. Efectuarea acestor injecţii intravitreene reprezintă un tratament scump, care necesită repetare lunară în primul trimestru (faza de inducţie a tratamentului), urmată de o fază de întreţinere (injectare la 3-4 luni). Această terapie poate fi folosită şi în tratamentul altor boli oculare cum ar fi: miopia forte, striurile angioide, histoplasmoza şi traumatismele oculare, sau în edemul macular refractar dezvoltat în ocluzia de venă centrală a retinei, retinopatia diabetică sau după intervenţia pentru cataractă.
Membranele preretiniene sau epimembranele  reprezintă îngroşarea stratului intern al retinei sau formarea, pe suprafaţa acesteia, a unor membrane, care, retractându-se determină pliuri cu deformări ale imaginilor. Tratamentul acestora este numai chirurgical şi constă în extracţia acestor membrane.

Gaura maculară este o altă formă de degenerare a porţiunii centrale a retinei numită fovee şi constă în dezvoltarea unor spaţii chistice. În evoluţia lor, stratul superficial se poate rupe şi conduce la apariţia unor leziuni, iniţial lamelare, care interesează retina numai parţial şi apoi total. Şi această formă beneficiază tot de tratament chirurgical, al cărui prognostic depinde, esenţial de momentul operator.
Toate aceste forme de boală presupun, pentru diagnosticare o aparatură ultraperformantă (tomografie în coerenţă optică şi angiofluorografie), care să ne permită individualizarea fiecărei formă de boală.

În cadrul Centrului de chirurgie oftalmologică ONIOPTIC din Craiova, este posibilă nu numai precizarea diferenţiată a formelor de boală, dar, mai ales, aplicarea diferenţiată a tuturor posibilităţilor terapeutice. Blocul nostru operator este echipat cu cel mai modern echipament produs de către firma americană Alcon SUA  numit CONSTELLATION, care ne oferă un nivel de performanţă ridicat, prin combinarea avantajelor date de viteza de lucru foarte mare, controlul presiunii intraoculare intraoperatorii, sistemului de endoiluminare cu xenon şi a laserului endo-ocular. Prin utilizarea unor seturi speciale de instrumentar de chirurgie vitreo-retiniană, intervenţiile chirurgicale pot fi efectuate prin incizii oculare extrem de mici, care nu mai necesită sutură şi permit o vindecare foarte rapidă.

Deşi scumpe, studiile efectuate pe plan mondial în ultimii ani arată rezultate foarte promiţătoare, ceea ce face ca aceste tratamente să fie din ce în ce mai indicate şi utilizate în cadrul cabinetelor noastre.       

 

Dana Preoteasa
Medic primar oftalmolog,
Centrul de chirurgie oftalmologică ONIOPTIC Craiova